Dintele invaginat, cunoscut si drept dinte in dinte si odontoma dilatat, este o malformatie ce poate apare la dintii primari, permanenti sau supranumerar, caracterizata de invaginarea profunda a suprafetei unei coroane sau radacini acoperite de smalt. Aceasta anomalie in morfologia dintelui afecteaza in general incisivii laterali ai maxilarului. Are o incidenta in populatie de 0,04 – 10%.
Dupa extinderea malformatiei invaginarea dentara este clasificata drept: tipul I – in care invaginatia este limitata la coroana; tipul II – in care invaginatia se extinde de la jonctiunea cement-smalt intr-un sac orb care poate sau nu comunica cu pulpa si tipul III – cu invaginare care se extinde pana la radacina perforand-o fara a comunica cu pulpa.
Molarii duda sunt dinti neregulati care afecteaza in general primii molari si sunt caracterizati de o coroana deformata sever, imitand, cum arata si numele, suprafata fructelor de dud. Acesti molari sunt frecvent vazuti la pacientii cu sifilis congenital.
Microdontia si macrodontia, precum si dintii conici, reprezinta variatii ale morfologiei coroanei care in unele familii sunt ereditare.
Cauze si patogenie
Etiologia este controversata si ramane neclara. Totusi majoritatea medicilor accepta ca dintii invaginati rezulta prin invaginarea papilei in timpul dezvoltarii dintilor. Alte teorii cuprind o fuziune lateral incompleta a doua papile, alterarea organului smaltului in timpul dezvoltarii dentare, presiune anormala prin tesuturile din jur in timpul formarii dintelui, constrictia arcadei dentare si retardul sau accelerarea cresterii epiteliului smaltului.
Examenul histologic arata ca daca smaltul si dentina dintelui extern nu sunt afectate, smaltul care acopera dintele invaginat este deficient. In unele zone smaltul ca si dentina pot sa lipseasca complet, cauzand o comunicare directa intre capatul invaginatiei si pulpa.
Semne si simptome
Dintii invaginati sunt predispusi la dezvoltarea precoce de carii si necroza secundara a pulpei. Numeroasele canale fine de comunicare cu pulpa permit microorganismelor si produsilor acestora sa ajunga la pulpa, conducand la infectie si necroza. Invaginarea tip III are frecvent comunicare cu pulpa si cavitatea orala, permitand iritantilor si microorganismelor sa intre direct in cavitatea pulpei, incluzand zone separate de un strat de smalt si dentina fine. Aceasta conditie conduce de obicei la necroza tesutului pulpar adiacent si la dezvoltarea leziunilor periapicale imediat dupa eruptia dintelui.
Tratament
Ca masura de preventive stomatologii inchid comunicarea cu pulpa a dintelui invaginat cu o rasina. In cazul in care invazia microbiana a ajuns la pulpa si s-a stabilit necroza, tratamentul nonchirurgical al radacinii ramane de electie. In functie de tipul de malformatie si de comunicarea invaginatiei cu pulpa, medicul trebuie sa introduca tratamentul endodontic pentru portiunea invaginata si sa prezerve vitalitatea pulpei. Totusi, in majoritatea cazurilor tratamentul endodontic trebuie sa includa invaginarea si canalele radacinilor. Debridarea completa a canalelor radacinii este compromisa de accesul limitat, unele zone pot fi complet de neatins cand se foloseste o tehnica conventionala.
Pentru a depasi aceste limitari unii cercetatori au sugerat ca dintele invaginat sa fie inlaturat prin microscopie chirurgicala. Daca terapia endodontica nonchirurgicala esueaza, se indica abordul combinat cu chirurgia apicala.
Literatura cuprinde putine cazuri care sa implice tratament endodontic al dintelui invaginat. Terapia de succes al dintelui invaginat depinde mai ales de capacitatea de a castiga acces si a dezinfecta sistemul de canale ale radacinii, avand in vedere morfologia variabila a acestora. Plombarea canalelor poate fi dificila, avand in vedere accesul restrictionat si forma neregulata a canalelor.
In cazul dintelui invaginat tip III inlaturarea dintelui sau a tesutului central dens si dur cu folosirea unui microscop poate permite medicului sa dezinfecteze si sa sigileze spatiul neregulat cu un prognostic mai predictibil.
